Am dreptul la replică

„Am trăit şi am văzut multe; am mers prin multe locuri şi nu am găsit linişte în nici unul din ele;

lucrez ca să îmi întreţin familia şi parcă tot rău îmi merge; seara mă mai uit la ştiri şi văd numai oameni nemulţumiţi peste tot. Parcă m-am molipsit şi eu de la ei şi aş vrea să mă răzbun, să am putere şi influenţă, să mă ştie lumea de frică. Parcă prea de tot au ajuns toate; prea multă luptă pentru interese personale, prea multe mârşăvii, nedreptate, crimă, înfometare, dezastre, boli, sărăcie, disperare. Nu mai suport! Dar nu pot face nimic... aşa că înjur şi blestem pe Dumnezeu în toate felurile. La urma urmei El e vinovat pentru toate. Cu un singur cuvânt ar putea face dreptate, o singură vorbă şi răutatea ar fi o poveste uitată. Dar nu se întâmplă asta... cred că nu vrea. Sau e o privelişte interesantă şi nu are de gând să-i pună capăt. Nu ştiu dar nici nu mă stresez să aflu. Nu mă prefac: m-am săturat de întrebări şi răspunsuri ipotetice, am uitat cum e să te rogi, să vorbeşti despre Dumnezeu, pe la biserică nu mă mai duc că nu are rost (oricum nimeni nu trăieşte credinţa pe care o spune!), măcar sunt sincer. Doar că nu-L mai văd pe Dumnezeu ca fiind iubitor şi bun; cred că e cu totul insensibil la problemele actuale, ale mele şi ale celorlalţi. Asta e!”

Cuvintele acestea pot fi o întrupare a multor gânduri sumbre, a unor frustrări adunate de-a lungul timpului de oameni care au trăi marginalizaţi, nefericiţi, au suferit vreun eşec sau au trecut printr-un necaz copleşitor. Pot fi gândurile scepticilor sau celor ce savurează porţia de apocalipsă la fiecare jurnal de ştiri. Între atâtea răutăţi şi nedreptăţi, Dumnezeu pare a fi personajul inofensiv dintr-o poveste veche, Cel care e de o bunătate naivă sau pierdut în propria-I visare.

Însă lucrurile nu stau aşa doar pentru că (posibil)eu sau dumneavoastră am ales poziţia aceasta, străină de tot ce înseamnă creştinism şi încredere în Creator. Nu cunosc totul şi de aceea nu pot evalua deosebit de precis orice lucru. Motivaţiile sunt ascunse de mine şi nu pot ghici gândurile oamenilor, darămite ale lui Dumnezeu.

Răspunsul meu la o astfel de provocare este Nu ştiu! Dar aceste cuvinte nu sunt sinonime cu neinteresul, pentru că mă preocupă progresul şi cinstea. Ci acest nu ştiu vine dintr-o încredere că Dumnezeu ştie totul, mult mai bine decât aş vrea să ştiu eu, mult mai corect. Încrederea mea în atotputernicia Lui mă conduce să am o asfel de atitudine. Nu încerc să găsesc un răspuns la întrebări de genul: ce bun poate ieşi din dezastrele naturale? De ce sunt îngăduite? Ce am făcut rău ca să merit asta? De ce m-am îmbolnăvit chiar acum? Credinţa mea în Dumnezeu mă face să pun aceste probleme în mâna Lui şi să fiu liniştit că lucrurile nu sunt fără rost. El le ştie mai bine. Iar dacă voi primi necazuri, aleg să nu mă plâng. Asta e decizia mea. Asta e replica mea!

„Eu voi merge înaintea ta... vai de cine se ceartă cu Făcătorul său!” Isaia 45: 2,9

Comments

Comentariu nou

Cautare